Catedra UNESCO „Inginerie pentru societate” din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București a fost onorată să participe la evenimentul de lansare a programului aniversar „UNESCO 70 România – celebrăm trecutul, clădim împreună viitorul”, inițiat de Comisia Națională a României pentru UNESCO.
Evenimentul a marcat debutul unei serii de manifestări dedicate celor 70 de ani de prezență a României în UNESCO și a reunit reprezentanți de înalt nivel ai mediuluiinstituțional și academic. Lansarea a avut loc prin vocea doamnei Ligia Deca, Secretar General UNESCO România, în prezența ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și a ministrului Culturii, András Demeter.
În acest context aniversar, reafirmăm angajamentul nostru pentru promovarea valorilor UNESCO și contribuția activă la dezvoltarea educației, științei și cooperării internaționale.
Evenimentul internațional „Zilele UNESCO în Politehnica București 2026 – Educația în era digitalizării”, care va avea loc în perioada 26–27 mai 2026 face parte din acest program și va marca această aniversare printr-un dialog la nivel înalt dedicat transformării educației în era digitală.
Printre temele abordate se numără:
• transformarea educației în era digitală
• alinierea politicilor educaționale la Agenda 2030
• integrarea responsabilă a inteligenței artificiale în educație
• dezvoltarea competențelor pentru viitor
Vă așteptăm să celebrăm împreună trecutul și să construim viitorul educației





